Mihaela Maranca și-a dorit să ajute oamenii. Dar nu voia să fie nici medic, nici avocat. Atunci când a aflat că o companie de recrutare din Italia și-a deschis birou în Slatina, orașul în care locuia, nu a stat pe gânduri. A aplicat. S-a dus hotărâtă la interviul de angajare și peste noapte a făcut o schimbare de carieră, de la economist, la consultant în resurse umane, un domeniu despre care nu știa nimic.
Dar a evoluat, a muncit și a progresat. A fost printre primii angajați ai filialei din România ai companiei italiene de resurse umane la care s-a angajat. A evoluat pas cu pas, a ajuns manager și, după 6 ani, Country Manager. Iar, în 2016, când Grupul Randstad a preluat, la nivel internațional, compania la care lucra, a devenit Country Manager. Și, ca în povești, unde eroul trebuie să depășească mai multe provocări în devenirea sa, exact în perioada de evoluție masivă în plan profesional, a devenit mamă.
Cum arată drumul de la Slatina la București, de la economist, la resurse umane? Ce înseamnă pentru Mihaela Maranca să fie Country Managerul uneia dintre cele mai importante companii de resurse umane la nivel internațional? Cum arată piața angajărilor în România? Ce trebuie să facem pentru a ne găsi jobul perfect și cum putem ajunge să lucrăm în străinătate?
cine este Mihaela Maranca?
Cred în valori – cele pe care le învățăm de la părinți și pe care le șlefuim pe parcursul vieții, prin experiențe. Cred tare mult în a face orice cu pasiune, în a fi prezent. Cred, de asemenea, tare mult ca, la final de zi, când tragem linie, faptele bune să dea cu plus. În fiecare zi mă întreb care sunt lecțiile pe care le-am primit, chiar și din întâmplările negative, pentru ca mâine perspectiva din care privesc lucrurile să fie îmbunătățită. Pentru mine contează foarte mult să fiu fair-play și am aceleași așteptări de la cei din jurul meu.
cum ai ajuns să lucrezi în domeniul resurselor umane?
Îmi doream să fac ceva prin care să îi ajut pe oameni și să nu presupună meseria de medic sau avocat. Și uite așa s-a întâmplat să îmi găsesc calea în resurse umane, un alt mod de a-i ajuta pe oameni. La scurt timp după ce am terminat facultatea, domeniul resurselor umane abia se năștea în România, dar am simțit că este cea mai potrivită cale pentru mine. Am început să fiu atentă la oportunitățile profesionale existente în domeniu, care erau, evident, foarte rare la acea vreme.
Când am auzit că o firmă internațională de recrutare (Obiettivo Lavoro, cea mai importantă agenție de recrutare din Italia) și-a deschis birou în Slatina, unde locuiam, și face angajări, nu am stat pe gânduri și mi-am depus CV-ul. La interviul de angajare eram atât de determinată să iau postul (era o poziție de consultant), încât cred că i-am transmis managerului local, care făcea angajările, o încredere de 1,000% că sunt persoana cea mai potrivită.
Răspunsul a venit mai repede decât mă așteptam, astfel încât, peste noapte am făcut o schimbare de carieră, de la economist, la consultant în resurse umane, un domeniu despre care nu știam nimic, în afară de ce îmi spunea intuiția, care, iată, a avut dreptate când m-a încurajat să mizez pe el, prezentul o confirmă.
povestește-ne puțin despre Randstad România. Și cum ai ajuns să deții funcția de director general al companiei?
În cadrul Obiettivo Lavoro am avut cea mai bună școală de formare în resurse umane, domeniu pentru care abia câțiva ani mai târziu au apărut studii academice în țara noastră. M-am aflat printre primii angajați ai filialei din România, unde am evoluat pas cu pas, am ajuns manager și, după 6 ani, Country Manager. În 2016, când Grupul Randstad a preluat, la nivel internațional, compania la care lucram, am devenit Country Managerul unuia dintre top 3 lideri mondiali la acea vreme (de anul trecut este chiar numărul 1 în majoritatea țărilor în care este prezent).
Dezvoltarea care a venit odată cu această provocare a fost foarte intensă, cultura organizațională a grupului tratând fiecare filială locală ca pe un business de sine stătător, ceea ce mi-a dat ocazia să îmi cultiv spiritul antreprenorial și să îmi antrenez permanent capacitatea de a găsi resursele interioare pentru a gestiona această șansă la standardele grupului. Ca în povești, unde eroul trebuie să depășească mai multe provocări în devenirea sa, exact în această perioadă, de evoluție masivă în plan profesional, am devenit mamă.
Cum a fost acest moment pentru tine?
Anul 2015 a venit cu un nou rol pentru mine, cel de mamă. Mi-am dorit să fiu o mamă prezentă cât mai mult alături de fiica mea, Ștefania, iar soluția a fost mutatul la București, unde veneam foarte des, pentru coordonarea biroului de aici. Capitala ne-a primit cu brațele deschise, totul s-a așezat de parcă orașul ne spunea „Bine ați venit!”. Aveam deja prieteni aici, la care s-au adăugat alții noi, oameni de o extraordinară calitate.
cât de ușor a fost să iei decizia de a te muta la București?
Eu lucram în București de prin 2012, ceea ce a făcut ca mutarea oficială să vină ca un lucru natural.
și cum a fost ea primită de familie… a trebuit să îți convingi soțul și fetița să vă mutați?
Fetița avea aproape doi ani la acea vreme, însă prin starea ei de bine ne-a transmis că se bucură. Este clar că moștenește din familie arhetipul de explorator. Eu și soțul meu împărtășim o valoare care ne-a ajutat foarte mult: ne susținem și înțelegem reciproc. Este un empatic prin natura lui și m-am bucurat mereu de susținerea lui.
cum reușești să te împaci între o carieră de succes și o viață liniștită de familie… sau nu e așa de liniștită?
Orice s-ar întâmpla, eu sunt cea care găsește mereu soluții. Am convingerea că orice problemă are cel puțin o soluție, pe care o caut în mod proactiv. Indiferent de rolul pe care îl am, fie că sunt la birou, fie că sunt acasă, unde dau jos pălăria de Country Manager și orice aș face, mă caracterizează lucrurile făcute cu pasiune, din suflet. Este ceea ce contează cel mai mult pentru mine. Bineînțeles că este provocator să fii mamă, soție, prietenă și să ai un astfel de job… dar cine a zis că e simplu? Unde mai pui că mă bucur de susținerea fetiței mele!
ce faci atunci când nu muncești?
Modul meu de a fi este foarte orientat spre acțiune. Mă dedic cauzei de susținere a mediului de afaceri, prin comunitățile de business din care Randstad România face parte, mă preocupă dezvoltarea mea, pentru care selectez cu multă exigență cursurile la care particip (cel mai recent a fost unul organizat de London Business School), îmi place să citesc. În timpul petrecut cu Ștefi, ne delectăm împreună cu activități creative (desen, art&craft) și ne place să ascultăm muzică, unul dintre preferații noștri fiind Andrea Bocelli.
cum arată o zi de duminică în familia voastră?
Ne trezim în cântece și dans, pentru că fiica noastră este o mică artistă foarte energică. Buna dispoziție e asigurată, urmează o duminică în care ieșim în locul nostru secret din pădure, la picnic. Asta dacă nu am dat o fugă de vineri seara către o nouă destinație în natură din țara noastră, unde descoperim plantele locului și ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Ștefi este pasionată de păsări și îi place să le recunoască după cântec. Un ritual foarte important pentru noi este că luăm masa împreună, la pregătirea căreia fiecare membru al familiei are o contribuție.
te invit să vorbim puțin despre piața muncii din România. Spune-mi, te rog, cât de sigure ne sunt locurile de muncă în perioada următoare?
Întrebarea ta este despre una dintre cele mai mari preocupări ale oamenilor, legate de locul lor de muncă, siguranța. Pot oferi și o statistică, din cercetarea Randstad Workmonitor decembrie 2020: întrebați ce așteaptă de la organizația unde lucrează, după ce se încheie perioada Covid-19, 64% din repondenții din Europa de Est au numit pe primul loc siguranța locului de muncă. În industriile care au evoluat în ultimul an, precum IT, farma, e-commerce, curierat, gradul de stabilitate al locului de muncă este maxim, determinat, evident, doar de performanța individuală. În industriile unde criza a lovit, așa cum sunt Horeca, industria aviatică sau cea de divertisment, este esențial ca jucătorii să găsească soluții pentru reinventare.
Suntem martorii unui paradox, într-un fel – acum este momentul în care câștigă pe termen lung organizațiile care arată că le pasă de oameni. Companiile care fac pași semnificativi în ce privește diversitatea, cultura organizațională incluzivă, dezvoltarea angajaților și inițiativele de employer branding vor ajunge în fața competitorilor, dacă nu sunt deja. Experiența îmi arată că un profesionist valoros pe piața muncii, ceea ce noi numim un talent, este o resursă pe care un mediu organizațional sănătos va face tot ce este posibil să o păstreze, indiferent de provocări.
care sunt schimbările de pe piața de muncă care au apărut odată cu pandemia de coronavirus?
Într-un singur an, puterea a trecut de la angajați la angajatori, care se află acum în situația de a alege dintr-o ofertă mai mare de forță de muncă, ceea ce probabil că se va menține o perioadă bună de timp. Am învățat cu toții accelerat, am fost provocați să învățăm peste noapte noi abilități, pentru a ne adapta la lucrul în perioada pandemiei. Abilitatea și capacitatea de a lucra de acasă s-au dovedit esențiale pentru supraviețuirea multor afaceri. Există numeroase beneficii date de mutarea biroului la domiciliu, precum reducerea impactului asupra mediului, economisirea timpului petrecut în trafic, mai mult timp alături de familie ș.a. Cu toate acestea, experții în sănătate mentală atrag atenția asupra faptului că lipsa interacțiunii sociale poate afecta sănătatea psihică și fizică, pe termen lung.
câți dintre angajați vor să se întoarcă la birou?
Până când va fi posibilă revenirea la locul de muncă, sentimentul de izolare, incapacitatea de a atinge un echilibru sănătos între viața profesională și cea privată și nostalgia față de conexiunea directă, personală sunt preocupări menționate de majoritatea angajaților. Mai mult de jumătate duc dorul interacțiunii față în față cu colegii lor și peste o treime dintre cei cu vârsta între 18 și 24 de ani se simt singuri (cel mai mare procent dintre toate grupele de vârstă). Aceste provocări au creat o dorință puternică de a reveni la birou (78%), totuși nu neapărat în același mod ca înainte de pandemie, 54% dintre repondenți apreciind modul de lucru hibrid.
care este percepția angajaților români cu privire la vaccinare?
Pentru ca organizațiile să revină la starea pre-pandemie, majoritatea respondenților la studiul Randstad Workmonitor consideră că mediile lor de lucru trebuie să fie mult mai sigure decât în prezent, iar o creștere a ratei vaccinării este văzută de mulți ca fiind esențială. Mai mult, 53% dintre angajați spun că nu se vor simți în siguranță la locul de muncă până când nu vor fi vaccinați și colegii lor, iar 51% preferă să lucreze de acasă până când vaccinarea va fi făcută pe scară largă.
Randstad Workmonitor arată că, la nivel global, un sfert dintre angajați sunt obligați de angajatori să fie vaccinați, cel mai mare procent regăsindu-se în Asia și cel mai scăzut în sudul Europei. Mai mult de jumătate (56%) cred că vor avea mai multe oportunități de angajare, odată vaccinați. Acest lucru indică un rol puternic pe care îl are mediul de afaceri într-un moment critic pentru succesul campaniei de vaccinare, în plan mondial.
care au fost lucrurile bune pe care le-a adus pandemia în relația angajat – angajator?
Din Randstad Workmonitor lansat în aprilie – care a avut la bază interviuri realizate în primul trimestru al anului 2021, pe baza unui eșantion de 800 de interviuri – reiese că 54% dintre angajați cred că vor avea mai multe oportunități profesionale în acest an, față de 2020. Peste jumătate dintre repondenți declară că experiența trăită alături de angajatorul lor, în pandemie, i-a motivat să rămână alături de acesta pe termen lung. Interesant este și faptul că tot această experiență i-a susținut pe 30% dintre angajați să fie mai productivi.
În rândul angajaților cu vârsta cuprinsă între 45-54 de ani există cea mai mare preocupare de a nu-și pierde serviciul, aceasta manifestându-se ușor mai accentuat în cazul femeilor (26.5%). În acest segment de vârstă se înregistrează și cel mai ridicat grad de insatisfacție la locul de muncă. Cel mai puțin îngrijorați (aproape 70%) de perspectiva de a nu-și găsi un loc de muncă sunt bărbații cu vârsta între 18-24 de ani. Cei care declară că sunt cei mai mulțumiți de viața lor profesională au între 18-24 de ani (35.8% bărbați, 28.6% femei).
74.4% dintre angajații români (procent aliniat cu media globală) spun că angajatorul se așteaptă de la ei să lucreze de la birou, în ciuda posibilelor consecințe cauzate de pandemie. Totodată, 59.6% declară că natura activității lor face imposibil lucrul de acasă (în industrii precum transport, automotive, minerit și utilități ș.a.).
cum arată cel mai bun angajat pentru piața din România?
Diferă în funcție de industrie și responsabilitățile specifice job-ului, însă există câteva abilități de bază care configurează portretul angajatului ideal, în 2021, precum capacitatea de a lua decizii, de a gestiona schimbările, creativitatea, agilitatea, dezvoltarea continuă, ușurința în utilizarea soluțiilor digitale.
care sunt cele mai frecvente cerințe pe care le are un angajator de la o companie de recrutare?
Cerințele general valabile țin mai degrabă de cadrul și calitatea colaborării. Angajatorii așteaptă de la compania de recrutare să fie un partener care cunoaște bine piața, tendințele, un consultant capabil să genereze soluții în situații care par imposibile.
care sunt argumentele cele mai importante pentru care românii își schimbă locul de muncă?
Vă pot spune care sunt cele mai importante criterii pentru angajații români, în evaluarea unui angajator, așa cum au rezultat din studiul Randstad Employer Brand 2020: salariul și beneficiile atrăgătoare (66%), atmosfera de lucru plăcută (53%), siguranța locului de muncă (51%), evoluția în carieră (49%), echilibrul viață profesională – viață personală (43%), urmate de sănătatea financiară, reputația foarte bună, folosirea tehnologiilor de ultimă oră, responsabilități interesante la locul de muncă, contribuția la comunitate. Aproximativ 1 din 4 angajați care își schimbă locul de muncă primesc o creștere salarială cuprinsă între 1%-10%, iar pentru 29% dintre ei oferta salarială este cu 16-20% la noul loc (procent care ne așteptăm să scadă și să fie prezent doar la nivelul industriilor neafectate de pandemie). Există chiar un segment (11%) care preferă să se angajeze în altă parte, deși salariul este mai mic.
cât de ușor este să îți găsești în loc de muncă în străinătate?
Revoluția online a venit cu o creștere a disponibilității companiilor și profesioniștilor de a colabora independent de locul unde se află fizic. Și atunci a apărut o situație interesantă, în care poți lucra în străinătate fără să te muți, neapărat, acolo. Fiind o tendință la început, oportunitățile sunt limitate și posibile doar pentru anumite industrii, precum cea a serviciilor creative sau programare. Nici în acest scenariu, nici în cel clasic, nu este ușor să te angajezi în străinătate.
Calificările de specialitate și cunoașterea limbii țării respective, mai ales dacă nu este una de circulație internațională, sunt atuuri. Le recomand celor care se gândesc la această variantă, să studieze cultura țării respective, pentru a evalua măsura în care sunt dispuși să se adapteze la ea, specificul pieței muncii (raportat la volumul de lucru, la gradul de incluziune al străinilor) și să pună pe hârtie costurile implicate, pentru a vedea unde înclină balanța.
și care sunt trendurile în resurse umane pentru perioada următoare?
În ceea ce îi privește pe angajatori, ne așteptăm ca aceștia să investească mai mult în brand-ul lor de angajator și în programele de responsabilitate socială, să fie mai deschiși la a asculta vocea oamenilor lor. Companiile câștigătoare vor investi în tehnologie, date, procese și oameni, iar capacitatea de viteză de reacție va face parte din ADN-ul organizațiilor. Legat de talente, ne așteptăm să identificăm mai ușor oameni valoroși, deschiși față de noi oferte de muncă, ceea ce în ultimii ani a fost principala provocare în recrutare.
care vor fi primele sfaturi pe care i le vei da fetiței tale atunci când va trebui să se angajeze?
Orice ar face, să facă cu pasiune – să pună suflet și să se asigure că activitatea respectivă îi evidențiază calitățile, talentele și îi susține dezvoltarea. Cu siguranță, indiferent ce va alege, va ști că eu o voi susține.
și, ultima întrebare, Mihaela Maranca, ce îți dorești de la viitor?
Îmi doresc ca viitorul să păstreze lucrurile bune pe care le-a stimulat pandemia (precum viteza de a inova sau digitalizarea în slujba oamenilor), să fim sănătoși, să ne bucurăm din nou de activitățile off-line și să le prețuim altfel decât am făcut-o înainte de pandemie. Abia aștept să organizăm off-line evenimentul nostru anual, Gala Randstad Employer Brand și să sărbătorim alături de clienți. Sunt sigură că va fi cea mai autentică și umană gală la care am participat și prima la care nu voi avea emoții că sunt pe scenă, pentru că nu vor avea loc de entuziasmul revederii cu partenerii noștri de afaceri.