Poveștile de succes ale angajaților Randstad continuă cu povestea colegei noastre care a avut parte de o creștere orizontală în cadrul companiei noastre. Alexandra Moldovan și-a început activitatea într-o zi frumoasă de vară din anul 2019, pe poziția de Office Manager, pentru ca la scurt timp să preia din activitățile de marketing, ajungând pe poziția de Marketing Specialist.



Conversia profesională a apărut din dorința de a învăța mai multe despre marketing și de a dobândi competențe necesare tendințelor schimbătoare de pe piața muncii. Totodată, încercarea de a deschide un business care nu s-a concretizat a impulsionat-o să adauge, în portofoliul ei de competențe, abilități specifice de marketing.



Atât în viața de zi cu zi, cât și la muncă, Alexandra este o persoană proactivă, veselă și puternic motivată de promisiunea companiei Randstad care contribuie la îmbunătățirea vieții profesionale a oamenilor, încercând să transmită mai departe vocea consultanților noștri.



Îți dorești să lucrezi în marketing într-o firmă de recrutare?



Alexandra spune că acestea reprezintă combinația perfectă, îmbinând atmosfera energică a unei agenții de recrutare cu inovația și creativitatea activităților de marketing, pentru că, activând în marketing, poți transforma orice idee mică inovatoare în proiecte cu impact major.



Alexandra este mereu cu zâmbetul pe buze și vede binele în orice situație. Este omul din spatele camerelor, interacționând cu colegii pe partea de creare de conținut și, astfel, fiind mereu cu camera în mână, dar niciodată în prim-plan.

citește alte povești de succes ale colegilor noștri.

citește